miercuri, 27 octombrie 2010

Shrimp Spaghetti

Reteta este inspirata din cea a lui Gordon Ramsay (Paste cu fructe de mare) publicata in GoodFood-ul din Mai 2010, dar adaptata la ingredientele pe care le aveam in frigider la momentul respectiv:
  • 200 g creveti mari, decorticati;
  • 200 ml supa de pui (ideal ar fi de peste, dar eu am folosit de pui);
  • o lingura de unt;
  • o ceapa medie, tocata cat mai fin;
  • 100 ml de vin alb sec;
  • 100 g de smantana lichida (32% grasime);
  • verdeturi maruntite (eu am pus patrunjel, busuioc si chives);
  • zeama de lamaie;
  • ulei de masline;
  • 150 grame de spaghete.
       Ingredientele sunt pentru doua portii.


Calim ceapa tocata marunt in unt pana cand devine translucida…nu aurie! Adaugam vinul si lasam sa fiarba putin pana cand alcoolul se evapora, apoi punem si supa si lasam sa clocoteasca incet pana cand lichidul de reduce la jumatate, moment in care adaugam smantana si lasam sa mai scada putin sosul. Cand sosul are consistenta dorita, adaugam crevetii, mai lasam pe foc doua trei-minute si in final punem verdeata si stropim cu zeama de lamaie.
In apa care clocoteste deja fierbem pastele (pentru mine cantiatatea ideala de paste este 75 g/portie) conform instructiunilor de pe ambalaj. Scurgem apa de pe paste,  le stropim cu putin ulei de masline si presaram peste ele o lingura de verdeata maruntita.
Cu ajutorul unei furculite (eu o folosesc pe cea mare de friptura) luam o portie de paste si rasucim ca sa aranjam frumos spaghetele in mijlocul farfuriei. Adaugam crevetii, sos din belsug si ornam (cu frunze proaspete de busuioc, in cazul de fata).
Mie mi-a placut mult acest preparat, sper sa va placa si voua!


marți, 26 octombrie 2010

Cheesecake cu mascarpone

Ingrediente:

Pentru crema de branza:

  • branza proaspata de vaci (aprox. un kg);
  • mascarpone (300 g + 100 g pentru ornat in cazul de fata);
  • smantana 200 g (cel putin 20% grasime);
  • 3 oua mari (de preferat ecologice);
  • 3 linguri amidon alimentar;
  • semintele de la o pastaie de vanile;
  • coaja rasa de la o lamie;
  • 200 – 300 g de zahar alb fin( daca va place mai dulce puneti 300 g).


Pentru blatul din biscuiti:
  • 300 g  biscuiti digestivi;
  • 150 g unt topit ( plus inca putin pentru uns tava).

Pentru decor am folosit cateva bucati de physalis.


            Este foarte important ca toate ingredientele sa fie la temperatura camerei.
            Incepem cu pregatirea blatului: sfaramitam biscuitii pana cand se transforma intrun pesmet fin (aceasta operatiune se poate face in robot, cu ajutorul sucitorului, cu ciocanul de batut carne, etc) si ii ametecam cu untul topit si racit pana cand compozitia devine omogena. Ungem o tava rotunda cu pereti detasabili (26 cm) cu un strat subtire de unt, asezam biscuitii si ii nivelam. Punem tava in cuptor (preincalzit) pentru 10 minute la 180 de grade, dupa care scoatem si lasam crusta de biscuiti la racit.
            In a doua etapa ne ocupam de crema de branza:
Amestecam zaharul cu ouale cateva minute pana cand zaharul se topeste, apoi punem si crema mascarpone .Imi place sa folosesc pentru aceasta operatiune un mixer cu bol, care isi face singur treaba in timp ce eu ma pot ocupa de altceva, dar se poate folosi si un mixer normal.
Intr-un alt bol amestecam bine branza cu smantana si cu ajutorul unui blender stick o transformam intr-o crema foarte fina. Punem apoi branza amestecata cu smanatana peste crema mascarpone , apoi aromele: semintele din pastaia de vanilie si coaja de lamaie si adaugam treptat amidonul in compozitie.
            Dupa ce gustam crema sa vedem daca este suficient de dulce si potrivit de aromata, o punem in tava peste blatul de biscuiti racit si dam prajitura la cuptor (incalzit in prealabil) pentru 45-50 de minute la 180 de grade. Scoatem cheesecake-ul din cuptor (trebuie sa fie rumenit usor deasupra si putin crapat pe mijloc), il lasam sa se raceasca la temperatura camerei si il punem peste noapte la frigider (nu mai putin de patru ore !!!).
            In ziua urmatoare imbracam prajitura intrun strat subtirel de mascarpone, ornam cu physalis si…servim!
            Enjoy!




duminică, 24 octombrie 2010

Caracatite baby, piure rustic cu capere si vinegreta de usturoi cu patrunjel

Pentru pregatirea caracatitelor am folosit urmatoarele:
  • caracatite baby (cam 500 g);
  • doua linguri de ulei de masline;
  • cateva felii de lamaie;
  • doua- trei foi de dafin;
  • boia afumata;
  • sare, piper.

Pentru piure avem nevoie de :
  • cartofi (aprox ½ kg);
  • doua linguri de ulei de masline;
  • o lingurita de zeama de lamaie.
  • o lingura de capere

Pentru vinegreta:
  • sase linguri ulei de masile;
  • doua linguri zeama de lamaie;
  • doi catei de usturoi pisati;
  • Cateva fire de patrunjel tocate foarte fin;
  • Sare, piper;
  • fulgi de chili (optional). 
  •  
     Portii: 3
    Am cumparat caracatite mici, proaspete, pe care le-am congelat peste noapte pentru fragezire. A doua zi le-am decongelat incet, in frigider. Le-am fiert aprox 30 de minute impreuna cu cateva foi de dafin si niste feliute de lamaie. Dupa ce s-au racit in apa in care au fiert, le-am trecut pe sub jet de apa rece si le-am indepartat usor cu degetele stratul de piele negricioasa de la suprafata (aceasta operartiune nu este obligatorie, dar caracatitele capata o culoare deschisa si un aspect foarte placut). Intr-o tigaie am incins doua linguri de ulei de masile si am adaugat caracatitele pentru 2-3 minute asezonandu-le cu sare, piper si putina  boia afumata (se poate inlocui cu boia dulce, dar cea afumata ii confera o aroma extreme de fina, deosebita).
    Alaturi de caracatite am facut un piure de cartofi cu capere si ulei de masline; eu i-am spus piure rustic deoarece nu am tocat cartofii foarte fin, ci am mai lasat si bucati mai mari printer ei. Dupa ce am pasat cartofii, am adaugat putin ulei de masline, cativa stopi de zeama de lamaie, o lingura de capere si putina sare daca mai este necesar .
    Intrun shaker (se poate folosi si un borcan cu capac) am amestecat uleiul de masline, zeama de lamaie, usturoiul pisat si patrunjelul tocat marunt, putin chili,  si am stropit totul cu aceast sos delicios.




    Pofta buna!

    joi, 21 octombrie 2010

    Muschiulet de porc cu sos de ciuperci





    Aceasta reteta este preluata de aici. 

      Ingrediente necesare pentru patru portii:
    1 kg muschiulet de porc
    3 foi de dafin
    3 linguri de sare grunjoasa
    2 fire de rozmarin
    2 fire de cimbru
    4 catei de usturoi, zdrobiti
    5-6 boabe de piper negru
    3-4 linguri de ulei de floarea-soarelui
    1 ceapa mica, tocata
    500 g ciupercute champignon, curatate si feliate
    250 ml smantana pentru gatit (32% grasime)
    2 linguri de marar proaspat, tocat
    2 linguri de brandy
    sare, piper





     


    Am inceput cu spalatul si curatatul muschiuletului de porc, iar dupa aceasta operatiune l-am lasat la marinat peste noapte intr-o saramura facuta din 5 L apa, 3 linguri de sare, 2 fire de cimbru, 2 de rozmarin, 4 catei de usturoi zdobiti, 3 foi de dafin si cateva boabe de piper (am dat in clocot toate ingredientele si am adaugat apoi muschiuletul in saramura rece).
    In ziua urmatoare am scos muschiuletul din saramura, l-am sters bine, l-am lasat la zvantat la temperatura camerei, iar apoi l-am taiat felii de cca 2 cm pe care le-am prajit in 3 linguri de ulei de floarea soarelui. Am scos apoi carnea si am pastrat-o la cald, dupa care am adaugat ceapa taiata marunt, am calit-o pana s-a inmuiat; apoi am adugat ciupercile feliate, le-am asezonat cu sare si piper si le-am sotat aprox. 3 min. Aici m-am jucat cu focul: am adaugat 2 linguri de brandy peste ciuperci si le-am flambat pana cand s-a stins flacara. Desi la inceput pregatisem 500 ml smantana (32% grasime), am folosit in final doar 250 ml, deoarece mi-am dorit un sos mai dens. Am mai lasat cateva secunde smantana cu ciupercile pe foc, am oprit aragazul si am adaugat o legatura de marar tocat. Am savurat acest preparat delicios alaturi de un pahar cu vin rosu demisec.




    Multumiri lui Radu pentru reteta!

    Persoane interesate